Circulația vehiculelor cu tracțiune animală
Poliția Locală Mediaş informează conducătorii de vehicule cu tracțiune animală, asupra obligațiilor pe care le au în ceea ce priveşte circulația pe drumurile publice, astfel:
1. Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului;
2. Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracțiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile;
3. Să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;
4. Să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
5. Să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
6. Pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
7. Să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
8. Să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
9. De la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga;
10. Să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
11. Să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
12. Să nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului său de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
13. Să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
14. Să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
15. Să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
În perioada următoare polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație din cadrul Poliţiei Locale Mediaş, vor desfăşura acţiuni pe linia circulaţiei vehiculelor cu tracțiune animală.