Acțiuni intensificate privind activitatea de comerț

    Așa cum a fost precizat în comunicatele anterioare, lucrătorii Poliției Locale au intensificat acțiunile de verificare și control în Piața agro-alimentară, cu scopul de a crește gradul de respectare a prevederilor legale în vigoare și implicit al siguranței cetăţeanului.

     S-au avut în vedere, în principal, următoarele aspectele:

  • curățenia în jurul meselor de comercializare a produselor agro-alimentare;
  • verificarea actelor privind proveniența mărfii;
  • existența documentelor care atestă calitatea de comerciant
  • afişarea la loc vizibil a etichetei de produs și a tăbliței cu înscrierea denumirii persoanei juridice și a datelor de identificare a acesteia.

    În urma controalelor efectuate în intervalul 04.07. – 08.07.2016, au fost aplicate un număr de 12 sancțiuni contravenționale și 10 avertismente verbale. Au fost îndepărtate, din perimetrul pieței, persoanele care comercializau produse din flora sălbatică – ex.afine – și care nu respectau prevederile legale privind atestarea calității de comerciant.

    În perioada următoare, zilnic, se vor desfășura astfel de acțiuni în piața agro-alimentară.

    În completarea celor prezentate anterior, reamintim faptul că în perioada 08.07. – 10.07. 2016 s-a desfășurat o nouă ediție a evenimentului, Mediaș – Cetate Medievală, ocazie cu care au fost prezenți o serie de meșteșugari și comercianţi autorizați, în ton cu specificul evenimentului.

   Polițiștii locali au acționat atât pentru menținerea ordinii și liniștii publice cât și pentru respectarea prevederilor legale privind comerțul în zona evenimentului dar și în proximitatea acestei zone. Pentru a păstra nota de autenticitate și cadrul de legalitate a evenimentului au fost identificate persoanele care au încercat să intervină prin desfășurarea unor activități de comerț neautorizate, sens în care au fost aplicate un număr de 10 sancțiuni contravenționale, fiind luată și măsura îndepărtării acestora.

2341